Se afișează postările cu eticheta muzica crestina-Carmen Prodan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzica crestina-Carmen Prodan. Afișați toate postările

31.07.2011

Mai rabda, te mai roaga -- Carmen Prodan


"Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu. Înţelepciunea, dragostea şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare. Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. Creştinul trebuie să fie răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniţii apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate. Creştinul trebuie să fie conştient că prin credinţă şi răbdare moştenim făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.
De aici, Rabdarea

Doamne, da-ne indelunga-rabdare!