HTTP/:;Irinamateias.ro

15.07.2012

Te caut

Te caut, Doamne, în zorii zilei
În floarea cu miros amețitor
Și-n roua de pe firul ierbii,
Dar și-n suspinul dulce de izvor.

Te caut, Doamne, după-amiază
În soarele ce leneș stă pe cer,
În fiece colț din lumea trează
Și-n picurii de ploaie care pier.

Te caut, Doamne, pe-nserate
Când totul de-ntuneric e străpuns
În sufletul cu porți ferecate
Care de Tine e și-acum pătruns.

Te caut, Doamne, căci așa doresc
Cu toata ființa mea de tină:
Pe Tine, doar pe Tin' să Te-ntâlnesc
Azi și-n Dimineața de lumină.

De Cristina-Magdalena Francu
Sursa:http://www.resursecrestine.ro

Niciun comentariu: